e una din zilele in care nu mai pot sa fiu eu.vreau sa fug.vreau sa fie cineva acolo la capatul acestui tunel interminabil.mi-e frica de tot:de moarte-care e atat de aproape- de haos,de mine.m-am saturat sa plang pe hartie in fiecare seara,sa ma chinui sa adorm si sa ma trezesc tot plangand.cand toata lumea spune ca gresesc,cum as mai putea crede ca procedez corect?
ma tem,iar tu nu esti aici sa imi alungi teama.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"e una din zilele in care nu mai pot sa fiu eu" incepe ca o poezie, cu un bun potential estetic. dar dupa aceea se dilueaza si trece spre confesiunea bruta, dar din ce in ce mai putin poetica, pana spre "ma tem,iar tu nu esti aici sa imi alungi teama" - care nu mai e decat un rand de scrisoare oarecare...
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru indrumare.initial nu planificasem un poem,dar acum ca ma gandesc ar putea fi unul.o sa o mai slefuiesc putin prin partile esentiale
RăspundețiȘtergere