a walk to remember

Azi mi-am dat seama ca am de pus la pastrare mai multe amintiri decat as fi crezut.Am mers intr-unul din acele locuri care pastreaza parfumul tau.Amintirile de acolo,in sine, sunt frumoase,dar doare sa stiu ca nu vor mai exista altele si ca poate nici macar nu au fost atat de adevarate pe cat am crezut eu.Dar recunosc ca am avut ocazia sa observ multe lucruri,caci in prezenta ta destul de multe persoane,obiecte si zambete incetau sa existe.Am o stare rea,foarte rea as putea zice.E una din senzatiile acelea de lipsa totala de interes fata de aproape orice.Fata de felul in care ma vad ceilalti,fata de felul in care ma vad eu,fata de orice chip nou pe care l-as putea remarca.Ce rost au toate daca nu ai cu cine sa le imparti?Ma simt straina si fata de prietenii mei,cei care cunosc intreaga situatie si ma simt ingrozitor sa le stric buna dispozitie cu copilariile mele.Imi e rusine de proprile sentimente.Cei care ma cunosc indeajuns de bine stiu ca e foarte greu sa traiesti intr-o lume plina de amintiri cu tine si intesata pana la refuz cu copii proaste ale imaginii tale.Am incercat sa imi inchid mintea ,sa pun o bariera in fata tuturor energiilor rele din exterior,dar rezultatul a fost de-a dreptul jalnic.Ceea ce este si mai patetic-faptul ca indraznesc sa te compatimesc.Stiu ca viata ta e minunata sau cel putin la fel cum era si inainte fara mine,dar eu cred ca o data cu mine a murit tot ce era bun in persoana ta.Esti o fiinta atat de influentabila,asa de vadit slaba incat ma condamn ca nu am fost in stare sa te influentez si eu.Incerc sa ma consolez cu ideea ca nimic nu e intamplator.Intre timp am gasit o cutie de metal in care sa pastrez amintirile acelea blestemate si poate asa nu vor mai scapa cand au ele chef.Desi am o multime de persoane care merita si la care tin enorm,nu reusesc sa alung senzatia acuta de singuratate.Stiu ca nu mi-ai umplut niciodata golul din suflet,pentru ca pur si simplu inainte sa te cunosc nu il aveam...:)

Ce strigat are moartea?

ei cred ca moartea
are glas de cucuvea
uneori o regasesc in strigatul mut
al fatului avortat
doar cateodata aceeasi ei cred
ca seria filmelor saw
ii surprinde cel mai bine vocea
si unii chiar o asociaza
cu zgomotul cianurii picurate in pahar

doar eu stiu ca are timbrul tau

Transplant

un pat rece de spital
mult prea mult alb
miroase pregnant a dezinfectant
îmi aud gândurile în liniştea
camerei cenuşii
toamnǎ. plouǎ.
ma întreb obsesiv de când soarele este gri.
în cutia mea roz cu amitiri
zace un curcubeu palid a agonie
vǎd seringa din braţ
parcǎ înfipta în trupul altcuiva.anestezia?
înca simt durerea
aştept operaţia ca pe o nouǎ viaţǎ
Teamǎ?
nu e prima operaţie pe cord…
inima cea nouǎ ar putea fi respinsǎ de corpul meu
Zâmbesc.
doar mie mi-a spus cât o repudiazǎ pe cea veche
aştept efectul anesteziei
inutil.de mult simt cǎ mi-a fost secţionat pieptul.
cuget la urmǎtorul transplant-
pielea care poartǎ însemnul unghiilor tale,
apoi ficatul îmbacsit cu alcool ieftin,
mǎduva.sǎ-mi scot veninul din sânge
doar de s-ar face transplant de encefal…
dar cicatricea?

18 decembrie

18 decembrie.
da,stiu ca nu va duce cu gandul la nimic deosebit.pentru ea e ziua fatidica.un fel de 2012 al existentei ei de pana acum.si da,inca traieste.adica palma ei inca mai lasa urme pe oglinda aburita din baie.pentru ea asta inseamna ca e vie.zambeste.nu stie de ce.dupa telefonul de dimineata de la persoana aceea deosebita care i-a inveselit ziua(ca intotdeauna), s-au gasit multe altele sa incerce sa o ruineze.pana si tipul cu preselectia de tipe dragute ,vezi domne, s-a simtit ofensat ca nu s-a aratat interesata de un casting.si inca nu isi pierduse telefonul in zapada.si inca nu stia ce usurata se va simti dupa asta.da,avea in memento o gramada de idei pe care le scria cand apuca,pe strada,in taxi,la scoala si ca sa nu mai zic de poze.si mesajele acelea pe care nu se indura sa le strearga.si niste numere de telefon in care trebuia sa isi faca ordine.se pare ca soarta a hotarat sa ii dea o mana de ajutor.nu s-a suparat.acum e libera si cred ca poate trai si fara telefon.in definitiv,el e respunsabil pentru multe...nu i-a fost un prieten bun.sau poate nu lipsa telefonului o face libera,poate doar cafeaua din bar si tigarile colorate si jocul de darts,unde s-a dovedit mai putin jalnica decat isi imagina.sau poate doar S,care i-a dat cartea aceea si care zambeste la gesturile ei copilaresti.poate doar zapada aceea atat de rece si alba.prea alba.poate doar aerul acela rece care ii facea respiratia dificila.sau poate doar faptul ca a realizat cat de multe lucruri nu a vazut.poate doar trenul acela in care s-a urcat ,dar cu care nu a avut curaj sa plece.poate...

fantome din trecut

"Nu m-ai invatat sa traiesc in absenta ta si totusi ai plecat si a trebuit sa invat singura.Habar nu ai cat de greu este sa reconstruiesti o lume,o viata.Mi-am strans ramasitele in palma si le-am pus la loc.Unele le-am pierdut prin buzunarele hainelor tale...
Te-ai intors sa imi dai lumea peste cap.Cu ce indrazneala?Cu ce scop?
Nu-mi dai niciun argument,nu ai niciun motiv,nici macar o scuza.Ce iti imaginai?Ca voi fi mereu aici pentru tine?Cand vrei tu si cand ai tu nevoie?Si vrei sa ma port ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic?Sperai sa ma gasesti asa cum m-ai lasat?Da,stiu.Sperai ca o sa suport in continuare dispretul tau si ca o sa ma multumesc cu un mesaj in care imi ceri un sfat?Te-ai inselat.Am fost acolo si poate inca as mai fi fost,ar fi putut fi altfel.Poate acum nu ai mai plange ca un copil si poate ai fi evoluat.
Nu ai ce sa imi reprosezi,iar eu nu o sa te condamn pentru nimic.Nu ar avea rost.Mi-am recladit universul fara tine si nu ai niciun drept sa imi profanezi lumea.Vreau sa ma dezintoxic de tine.Astept momentul in care ne vom desparti definitiv,pentru ca desi nu recunosc,ma doare sa stiu ca esti aproape si totusi departe...Inca mai tresar la melodia aia.Inca imi amintesc clipele in care puteam sa rad.Inca imi sterge zambetul gandul ca ai putea plange.
Nu e corect,pentru mine nu e corect.Merit mai mult,merit totul,nu firmiturile tale de apreciere si afectiune." (Ce-ar fi daca...)

m-am nascut prematur

inima ta e un incubator plin cu tutun;
m-am nascut prematur.
intoxicata cu gudronul din viscerele tale,
patrunsa de veninul tau pana in ultima celula,
agatandu-ma disperata de viata din tine...

ca sa traiesc.

m-am nascut prematur.

si tu erai viata mea
stricata,labila,patetica,dispretuita
si Nimeni nu ne vroia
si totusi...

m-am nascut prematur.

Memoria schimba culoarea amintirilor

Luminite,frig,zambete si oameni multi pe strada.Bucuresti in apropiere de sarbatori.Trebuia sa fie Craciunul nostru.:)
Am o multime de amintiri si nu stiam cum sa scap de ele,pana cand mi-am dat seama ca nu pot sa ma imbolnavesc peste noapte de alzheimer si sa uit tot si oricum nu e cea mai buna alegere.Am invatat sa mi le asum.De unde pana acum de fiecare data ,orice intamplare,vis sau cuvant imi suna foarte familiar,de unde ajunsesem sa imi insusesc o anumita reactie ,mi-am dat seama ca ceva s-a schimbat.Da,amintirile mele incep sa capete o tenta de gri si nu e din cauza orasului de beton si nici a fumului de tigara din bar.Incep sa imi recapat acea normalitate pe care o aveam candva.A trecut ceva timp si am cam uitat cum e sa nu traiesti asteptand ceva anume,dar vad ca incepe sa imi revina memoria.Parca m-am trezit dintr-o lunga amnezie si lucrurile de demult se afla undeva la granita dintre real si fantezie.Ma intreb uneori daca nu a fost doar un vis,dar am inca vreo cateva probe la care nu am putut sa renunt.O sa vina si vremea lor.
Ce ciudat suna telefonul si ce ciudat raspund.De multe ori nici nu ma uit cine apeleaza.Nu mai e asa previzibil.Si totusi telefonul nu se mai razbuna pe mine trimitandu-mi mesaje pe care le-am sters si nu as vrea sa le revad niciodata.
Am o ciudata senzatie de eliberare si nu e acea resemnare pe care o simteam pana acum.Am descoperit in mine resurse pe care nu am crezut niciodata ca le am.Sunt puternica sau cel putin mai puternica decat credeam.Nu mai traiesc momentul reintoarcerii.Desi am iubit vremurile alea nu le mai vreau inapoi.Le-am depasit si am capatat experienta.
Am murit.
Mi-am strans cenusa in palma si am incercat sa reconstruiesc puzzel-ul fiintei mele.Cred ca mai sunt multe piese lipsa...Mai am momente de tristete acuta si de dor,dar un dor atat de puternic incat incep sa plang cu sughituri si atunci imi amintesc de cat de patetica eram incercand sa schimb ceva.Nu,poate nu eram patetica,eram doar un copil.Am privit multa vreme prin ochi de copil fara sa vad nimic.(suna telefonul.e cineva sa raspunda ,va rog?)Ce inocenta eram in gandurile mele si in tot ceea ce faceam.Nu stiu daca voi mai fi vreodata la fel.
Si totusi nicio persoana nu apare in viata ta intamplator.Si toate isi lasa amprenta ,fara sa mai poti face nimic sa o inlaturi.
Una din persoanele recent aparute in viata mea este S(ca sa fac precum ea si sa folosesc initiale:)) )Nu stiu cum crede ea,dar mie mi se par foarte amuzante interactiunile pe care le-am avut pana acum.Ea serioasa,eu incercand sa par o copila care se bosumfla cand vede pe cineva trist.Ca sa nu mai zic ce ma frustra cu figura aceea suparata si cu felul in care imi spunea ca nu are nimic atunci cand o intrebam si ce sa mai zic de modul in care trecea pe langa mine.Deja ma simteam catalogata ca o blondina toanta care nu ar putea intelege problemele unei persoane cu ceva neuroni.Si totusi am reusit ,ma laud eu sperand ca am dreptate,sa o fac sa zambeasca putin.Urmatorul pas e sa o duc in mall si sa o imprietenesc cu rozul:)) ,dar cred ca am ceva de munca la asta.Totusi nu am facut nimic in comparatie cu cat mi-a oferit ea pana acum.Concret?O noua lume,o lumea a mea,cu locurile mele ,fara fantome din trecut,fara trecut.O lume de cafea cu miros de scortisoara si carti si idei si o sticla de bere la masa vecina :D si reviste.
Amintirile n-au nicio putere,sunt inerte.Imi simt lumea cum se naste in mainile mele din lacrimile mele,din gandurile mele,din respiratiile mele.Simt bataia timida a noii mele lumi,a lumii mele dintotdeauna.Multumesc!

Amintiri intr-o nuanta de gri :X

Pacat

am sufletul incarcat de prezenta ta
si mintea imbalsamata de uitare;
in zadar incerci sa reinvii
copila din mine

sunt asfixiata de amintire
si strangulata de suferinta ta
pe care o simt in mine

vreau sa tai cordonul ombilical care ne leaga

vreau sa imi tai venele de afectiune
si sa imi scot ochii compatimitori
imi vreau lumea inapoi,
aceea pe care ai manjit-o cu prezenta ta...

Ce ar fi daca...

1.Templul?Zeiţa?


Plouǎ.Tunǎ.A fulgerat.
Intrǎ.Trânteşte uşa în urma ei.E pustiu.”Ce bine!Ultimul lucru pe care mi-l doream era sǎ mǎ întâlnesc cu cineva.”Motanul ei fidel o aştepta ca de obicei cu burtica lui caldǎ în sus..Nu l-a vazut.Cine ar cunoaşte-o s-ar întreba cum de ea,fiinţa cea mai atenta la detalii nu a vazut tocmai asta.Nu a vrut sǎ vadǎ?
Este seara.Nu a aprins nimeni luminile.E semiîntuneric.Strǎbate holul îngust prins în jocul umbrelor şi ajunge la uşa templului.O deschide.Este exact aşa cum il ştie,semn cǎ nu i-a profanat nimeni sanctuarul.Închide orice cale de acces.Acum e singurǎ.Se aşeazǎ în faţa oglinzii-aceasta ar fi un fel de altar;se priveşte.Plânge?E uda toatǎ.Nici nu poţi defini conturul lacrimilor.Sa fie chiar lacrimi sau picǎturi de ploaie ce îi profaneazǎ chipul angelic?Nici ea nu ştie.
“Parcǎ râde propria-mi imagine de mine!Înceteazǎ!Eşti doar o copie!Eşti hidoasǎ!Sunt ridicolǎ…”
Nu.Nu îşi imagineazǎ.Imaginea o sfideazǎ.Mereu a facut-o.Sunt identice şi atât de diferite.Este o persoanǎ dualǎ,dar nu ştie.Sufletul ei este înjumǎtǎţit: ea şi imaginea din oglindǎ.E confuzǎ.Nu şi-a dat seama niciodatǎ unde începe ea si unde se terminǎ sosia.E obsedant.O studiazǎ,dar nu reuşeşte sǎ afle nimic.Copia ei ce pare atât de umanǎ este indescifrabilǎ.Când plânge ea ,imaginea zâmbeşte acru,uneori râde isteric.Câteodata poate jura cǎ o aude vorbind,îi aude glasul rece,calculat.Îi este fricǎ de nebunie şi îi simte respiraţia în ceafǎ. Oglinda continuǎ sǎ o trǎdeze.Niciodatǎ nu i-a fost prietenǎ, dar niciodatǎ nu a fost ca acum.Parcǎ se amuzǎ când îi vede şoldurile prea late,talia prea subţire,sânii prea rotunzi,zambetul prea fin,dinţii prea drepţi,ochii prea strǎlucitori,buclele-i prea perfecte.Se amuzǎ şi le deformeazǎ,îi anuleazǎ frumuseţea rapitoare.
Acum e uda şi tot e frumoasǎ.Ploaia a încercat sǎ îi strice buclele perfecte, dar ele sunt asemenea deţinǎtoarei lor,extrem de încǎpǎţânate şi nu se dau bǎtute.Şi râsul ei autocritic şi autoironic…e atât de nevinovat şi atrǎgǎtor.Şi hainele îi sunt acum lipite de piele şi îi contureazǎ perfect silueta.Nu e slabǎ.Are nişte forme atât de frumoase…iar parfumul…parfumul care s-a contopit cu picaturile de ploaie şi care i-a intrat în toţi porii este însǎşi ea.Dacǎ ai fi bǎrbat ar putea sǎ te facǎ atât de uşor sǎ pǎcǎtuieşti…Dar nu,e o copilǎ şi nu e deloc conştientǎ de câtǎ putere ar putea avea asupra celor din jur. E şi atât de neîncrezǎtoare…
În semiobscuritatea camerei ,umbrele se joaca în parul ei de culoarea nisipului.Fiinţa ei este o armonie perfectǎ.Parfumul ei e ca o brizǎ,mersul este ca cel mai fin legǎnat şi vocea ca cea mai dulce simfonie.Aşa e ea-frumoasǎ şi singurul defect este cǎ nu o crede.Dar cine stie asta?Numai ea şi oglinda