Memoria schimba culoarea amintirilor

Luminite,frig,zambete si oameni multi pe strada.Bucuresti in apropiere de sarbatori.Trebuia sa fie Craciunul nostru.:)
Am o multime de amintiri si nu stiam cum sa scap de ele,pana cand mi-am dat seama ca nu pot sa ma imbolnavesc peste noapte de alzheimer si sa uit tot si oricum nu e cea mai buna alegere.Am invatat sa mi le asum.De unde pana acum de fiecare data ,orice intamplare,vis sau cuvant imi suna foarte familiar,de unde ajunsesem sa imi insusesc o anumita reactie ,mi-am dat seama ca ceva s-a schimbat.Da,amintirile mele incep sa capete o tenta de gri si nu e din cauza orasului de beton si nici a fumului de tigara din bar.Incep sa imi recapat acea normalitate pe care o aveam candva.A trecut ceva timp si am cam uitat cum e sa nu traiesti asteptand ceva anume,dar vad ca incepe sa imi revina memoria.Parca m-am trezit dintr-o lunga amnezie si lucrurile de demult se afla undeva la granita dintre real si fantezie.Ma intreb uneori daca nu a fost doar un vis,dar am inca vreo cateva probe la care nu am putut sa renunt.O sa vina si vremea lor.
Ce ciudat suna telefonul si ce ciudat raspund.De multe ori nici nu ma uit cine apeleaza.Nu mai e asa previzibil.Si totusi telefonul nu se mai razbuna pe mine trimitandu-mi mesaje pe care le-am sters si nu as vrea sa le revad niciodata.
Am o ciudata senzatie de eliberare si nu e acea resemnare pe care o simteam pana acum.Am descoperit in mine resurse pe care nu am crezut niciodata ca le am.Sunt puternica sau cel putin mai puternica decat credeam.Nu mai traiesc momentul reintoarcerii.Desi am iubit vremurile alea nu le mai vreau inapoi.Le-am depasit si am capatat experienta.
Am murit.
Mi-am strans cenusa in palma si am incercat sa reconstruiesc puzzel-ul fiintei mele.Cred ca mai sunt multe piese lipsa...Mai am momente de tristete acuta si de dor,dar un dor atat de puternic incat incep sa plang cu sughituri si atunci imi amintesc de cat de patetica eram incercand sa schimb ceva.Nu,poate nu eram patetica,eram doar un copil.Am privit multa vreme prin ochi de copil fara sa vad nimic.(suna telefonul.e cineva sa raspunda ,va rog?)Ce inocenta eram in gandurile mele si in tot ceea ce faceam.Nu stiu daca voi mai fi vreodata la fel.
Si totusi nicio persoana nu apare in viata ta intamplator.Si toate isi lasa amprenta ,fara sa mai poti face nimic sa o inlaturi.
Una din persoanele recent aparute in viata mea este S(ca sa fac precum ea si sa folosesc initiale:)) )Nu stiu cum crede ea,dar mie mi se par foarte amuzante interactiunile pe care le-am avut pana acum.Ea serioasa,eu incercand sa par o copila care se bosumfla cand vede pe cineva trist.Ca sa nu mai zic ce ma frustra cu figura aceea suparata si cu felul in care imi spunea ca nu are nimic atunci cand o intrebam si ce sa mai zic de modul in care trecea pe langa mine.Deja ma simteam catalogata ca o blondina toanta care nu ar putea intelege problemele unei persoane cu ceva neuroni.Si totusi am reusit ,ma laud eu sperand ca am dreptate,sa o fac sa zambeasca putin.Urmatorul pas e sa o duc in mall si sa o imprietenesc cu rozul:)) ,dar cred ca am ceva de munca la asta.Totusi nu am facut nimic in comparatie cu cat mi-a oferit ea pana acum.Concret?O noua lume,o lumea a mea,cu locurile mele ,fara fantome din trecut,fara trecut.O lume de cafea cu miros de scortisoara si carti si idei si o sticla de bere la masa vecina :D si reviste.
Amintirile n-au nicio putere,sunt inerte.Imi simt lumea cum se naste in mainile mele din lacrimile mele,din gandurile mele,din respiratiile mele.Simt bataia timida a noii mele lumi,a lumii mele dintotdeauna.Multumesc!

Amintiri intr-o nuanta de gri :X