duminică, 1 august 2010

...

mi-e frică

moartea e un lucru nou de fiecare dată

luni, 5 aprilie 2010

ultima ploaie din lume

lui E.D.


ascultǎ
aproape poţi auzi frunzele descompunându-se
şi seva urcând prin nervuri
e atâta viaţǎ aici
încât toamna apare ca un colaps

nu e moarte e doar imaginea morţii

ca şi cum seva ar fi înlocuitǎ de sange
iar în loc de nervuri ar fi vene

toamna plângi cu alţi ochi
într-un fel reconfortat
de senzaţia cǎ plouǎ şi nimeni nu te vede plângând

plouǎ ca şi cum ar fi ultima ploaie din lume
în ultima toamnǎ
din lume
dacǎ mi-aş strânge în cǎuşul palmelor
lacrimile
ar mai putea ploua o data
ultima ploaie din lume

circ urban

oraşul e un plǎmân uriaş
cu alveole canceroase
care se dilatǎ şi se contractǎ neregulat
ca nişte pupile la vederea
unei femei cu forme de sirenǎ

prin mahalale
se ambaleazǎ fericire
în sticle reciclate de unica folosinţǎ

pe la colţuri mai moare
câte o pisicǎ
sub lumina chioarǎ a unui felinar
câţiva copii ai strǎzii
privesc ca la o reprezentaţie de teatru

pe zidurile de pe maidane
fluturi cap-de-mort
stau ca într-un insectar
la cina cea de tainǎ a vaduvelor negre

pe şinele de tren acoperite de asfalt
se clatinǎ graţios câte un beţiv
imaginându-se acrobat

oraşul îşi închide pleoapa de ciclop şi se trage cortina

duminică, 21 martie 2010

fara sa vreau

orele stau spânzurate
de acele ceasornicului
cronometrând pauzele dintre respiraţii
într-o fracţiune de secundǎ
uiţi sǎ respiri

când îţi cresc aripi
la baza gleznelor
şi poţi merge pe sârmǎ ca un
acrobat
se deschide o poartǎ între ieri şi azi
pe care poţi evada

la baza encefalului
se formeazǎ muguri
şi îţi cauţi cuvintele cu limba
printre dinţi
vreau sǎ rǎscumperi
câteva clipe amânate
sau viaţa unei furnici pe care ai strivit-o
fǎrǎ sǎ vreau

miercuri, 17 martie 2010

fetiţa cu chibrituri

fetiţa cu chibrituri striveşte asfaltul
unduindu-şi lasciv şoldurile
încǎ neformate
pe drumul
dinspre ieri spre nicǎieri
ţinând în iluzia palmei sale
busola doar cu
est şi vest
ca un memento
al copilǎriei

cu fiecare pas devine
mai ştearsǎ
ca o amintire spânzuratǎ în timp

fetiţa cu chibrituri vine dintr-un
est
unde apa şi-a pierdut
memoria
şi existenţa e doar
o noţiune abstractǎ

când pǎrul alb
îi ajunge pânǎ la glezne
ca şi cum astfel
timpul i-ar mǎsura copilǎria
şoldurile se mişcǎ mai lasciv
pendulând între
un nord şi un sud
pe care nu le cunoaşte

fetiţa cu chibrituri se opreşte
în faţa unei vitrine cu flori veştejite
îşi consultǎ busola
(i-a rǎmas destul timp)
şi se întoarce

luni, 15 martie 2010

poate

astept o certitudine.

miercuri, 3 martie 2010

colectionarul

am început sǎ colecţionez
mǎşti
închipuindu-ţi chipul
în spatele fiecǎrei feţe
de porţelan

mǎ trezeam noaptea
şi le dǎdeam jos
de pe perete
cǎutându-te

apoi le-am spart pe rand
crezând
cǎ va striga una
cu glasul tǎu
am adunat şi cioburile
încercând sǎ-ţi construiesc
chiar eu
chipul
dar în final

am încetat sa mai caut
variante ale chipului tǎu.

joi, 25 februarie 2010

teama de mine

teama din mine e o vǎduvǎ neagrǎ
care nu ucide cu veninul ei
dar îmi transformǎ aura
într-un cocon
cu iz de cianurǎ
eu aştept un fluture
cu aripi mari şi umede
sǎ iasǎ din mediul placentar
care sunt eu
fǎrǎ sǎ ştiu
ce pǎianjen odios
mǎ ucide în fiecare zi
hrǎnindu-se
cu teama de mine.

marți, 16 februarie 2010

sexul ingerilor

ingerul meu e travestit
si isi cumpara
pantaloni skinny de la Zara pentru femei
ingerul meu la origine
e blond si cret-ca toti ingerii
dar ieri a fost cu mine la salon si s-a facut brunet
ingerul meu
isi pierde noptile in cluburi gay
si se travesteste in femeie
ca sa nu recunoasca lumea
ca e ingerul meu
ingerul meu e bi
si s-a terminat cu filosofia
despre sexul ingerilor

dincolo de zid

# ma dor peretii
strapunsi cu bormasina
si aud
in tacerea lor cum
urla
ei nu se pot indeparta
de durerea care le
ucide sufletele lor gri de pereti
ei stau si m-asculta
cand imi tip disperarea
eu stau si-i ascult cand tac

# mai vibreaza uneori
cand urletul meu se izbeste de tacerea lor
si atunci eu urlu tacand/

luni, 15 februarie 2010

copilarii

mi-ar fi placut sa fi copilarit impreuna
sa stii si tu in ce mod atat de ingenuu
te-am iubit.
dar tu nu mai erai copil
cand am scancit pentru prima data...
ti-ai jertfit copilaria pentru mine
si mi-ai oferit-o ca ofranda,
ca pe un dar
de bun venit pe lume
am pastrat-o ca pe un cufar
cu comori
asteptandu-te
sa vii si sa o impart cu tine

luni, 8 februarie 2010

Iubirea e pe 14 februarie si in Hasdeu

Antologia de poezie intitulata"Iubirea e pe 14 februarie" vine si in licee!-aviz amatorilor.
Primul popas:Colegiul National "Iulia Hasdeu".Maine,9 februarie, in amfiteatrul liceului va avea loc intrunirea dintre elevi si Andrei Ruse,initiatorul proiectului si desigur invitatii sai.Turneul de promovare al antologiei vizeaza mai multe licee din bucuresti si are scopul de a-i imprieteni pe tineri cu poezia moderna si daca acestia deja sunt familiarizati,de ce nu,de a-i provoca la discutii.
Proiectul este unul foarte frumos care pana in momentul de fata a avut si foarte mare succes.Asteptam cu nerabdare sa vedem cum este primita in licee antologia.
Felicitari,Andrei, pentru initiativa!

cum e cu fericirea

# parfumul cafelei tari care da in foc dimineata.


eu nu beau cafea.

sâmbătă, 6 februarie 2010

departare

distanta dintre noi nu se masoara
in unitati din Sistemul International
distanta
dintre noi se masoara
in cuvinte
sau poate chiar in momentele de tacere
se masoara in lucrurile pe care nu ni le-am
spus

teama

e una din zilele in care nu mai pot sa fiu eu.vreau sa fug.vreau sa fie cineva acolo la capatul acestui tunel interminabil.mi-e frica de tot:de moarte-care e atat de aproape- de haos,de mine.m-am saturat sa plang pe hartie in fiecare seara,sa ma chinui sa adorm si sa ma trezesc tot plangand.cand toata lumea spune ca gresesc,cum as mai putea crede ca procedez corect?

ma tem,iar tu nu esti aici sa imi alungi teama.

Iubirea e pe 14 februarie

Ieri,5 februarie,la semineu(Shelter Pub), a avut loc lansarea antologiei de poezie"Iubirea e pe 14 februarie".Evenimentul a fost un succes,cu siguranta mult mai reusit decat cel din Expirat, care a avut loc cu o saptamana in urma.Scriitorii, totodata si colaboratori in acest proiect deosebit, au venit in fata noastra,a consumatorilor de arta si si-au recitat poeziile,au discutat si dezbatut -atat cat le-a permis timpul -vasta tema a iubirii.Spre final Andrei Ruse ,Claudiu Komartin,Gelu Vlasin,Stoian G.Bogdan,Mugur Grosu,Octavian Soviany,Miruna Vlada si Sorin Despot le-au oferit pasionatilor ascultatori autografele lor,alaturi de cateva calduroase dedicatii.De asemenea,cativa norocosi din public au primit cadou cate un volum din antologie cu ocazia participarii lor la discutiile provocatoare.
Seara a fost un cocktail minunat de poezie,caldura si dragoste care s-a consumat pana la ultima picatura intr-o atmosfera familiala.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

happy new year!

mi-a luat ceva vreme sa imi dau seama ca nu am visat.am avut parte de cel mai "fain"sfarsit si inceput de an ever.l-am petrecut cu persoanele dragi mie,cu persoana fara de care acum nu imi concep existenta,cu jumatatea mea de suflet as zice daca nu ar fi chiar sufletul intreg.e primul an in care nu am plans.e primul an in care chiar cred.e primul an care ma vede altfel.e anul meu.am multe de facut si multe persoane de iubit si ma simt fericita.in ultimele clipe m-am gandit la tot ce mi-a adus anul precedent,la felul in care m-a schimbat,la tot ce mi-a aratat,la persoanele care au aparut si apoi au ramas sau au disparut din viata mea.recunosc ca a fost greu sa imi amintesc,dar era imposibil sa nu o fac.m-am gandit la persoanele la care tin si pe care le vreau in viata mea si anul acesta si toti anii de acum inainte,dar si la cele la care tin ,dar prefer sa nu imi fie in preajma,la tine.mi-am dorit sa fii o persoana fericita anul acesta si am stiut ca tu singur nu te-ai gandit la mine.totusi mi-am promis ca este ultimul gand pe acre il indrept spre tine si am zambit.pot sa visez din nou si pot sa preconizez ca nu ma vei mai recunoaste niciodata.sunt mult prea altfel din toate punctele de vedere.sunt fericita.happy new year :)